Ce am mai facut in ultimii 6 ani? Caci de scris pe blog, evident, nu prea am scris… 🙂 Desigur, nu ca nu am fi vrut, doar ca au fost alte prioritati. Deci, cum arata Caphyon la peste 13 ani?
In primul rand am facut in continuare ce am facut zi de zi si in cei 7 ani dinainte, si ceea ce ne-a adus succesul de care ne-am bucurat si ne bucuram: am scris cod, am facut design, am testat, am livrat, ne-am ascultat si ajutat utilizatorii, reusind sa imbunatatim constant produsele pe care le oferim pe piata si in acelasi timp sa venim cu oferte si idei noi.
Echipa Advanced Installer a reusit sa livreze nu mai putin de 84 de actualizari ale produsului, adaugand functionalitati ce suporta ultimele tehnologii (AppV, AppX, Win10). O noua componenta a ofertei noastre este Installer Analytics: un SaaS implementat cu cele mai “hot” tehnologii (NodeJS, MongoDB, AngularJS) dar extrem de bine integrat cu suita de unelte desktop pe care le oferim developerilor.
Advanced Web Ranking practic s-a reinventat cu AWR Cloud: un serviciu in cloud bazat pe ideea initiala a aplicatiei desktop dar care a reusit sa o eclipseze cu mult pe aceasta prin functionalitate si capabilitati dar mai ales prin succesul de piata. Multumita lui, Caphyon este azi unul din principalii clienti ai Amazon Web Services din Romania, la puterea de calcul si banda consumate pentru a ne scala ca sa ne servim clientii.
Au fost si idei si prototipuri care nu au avut succesul scontat, dar din fiecare am invatat lectii ce ne-au permis sa ridicam stacheta la incercarea urmatoare.
Am crescut organic, ajungand in ultima vreme la peste 50 de angajati. Organic inseamna ca am selectionat cu grija, numai cand am avut nevoie absoluta si numai cand am gasit developeri care sa se ridice la nivelul la care lucram noi, sa se potriveasca culturii noastre si sa fie pasionati de lucrurile care ne pasioneaza pe noi. Evident, doar sa maximizam numarul de angajati nu a fost niciodata un tel al nostru, preferand sa ne pastram agilitatea si sa ne asiguram ca avem capacitatea de a integra si educa oamenii pe care ii acceptam.
Cu cresterea numarului de oameni si a succesului am imbunatatit si conditiile spatiului in care ne desfasuram activitatea. Ne-am mutat de doua ori, in sedii din ce in ce mai moderne. Astazi sediul nostru este in cladirea Blue Wings – unul din cele mai impresionante spatii de birouri din Craiova: nou, ultracentral si de cea mai buna calitate.
Apoi, am calatorit mult. Developerii din cadrul echipelor noastre participa si prezinta la conferinte in intreaga lume: din Londra, Amsterdam si Reykjavik, pana in Las Vegas, Seattle, New Orleans si multe altele.
Toti inginerii nostri merg la conferinte sa invete lucruri noi dar si sa prezinte produsele la care au lucrat, avand posibilitatea sa se intalneasca sa discute fata in fata cu utilizatorii. Nu cred ca exista mandrie mai mare pentru un developer decat atunci cand un om pe care nu l-a intalnit in viata lui, intr-o tara unde a ajuns pentru prima data, vine, ii strange mana si-i multumeste pentru ca iubeste produsul lui.
In tot acest timp nu am uitat de a noastra “Alma mater”, locul unde am invatat si de unde provenim majoritatea dintre noi. Cu sponzorizari, concursuri, prezentari tematice si stagii de practica, incercam sa ajutam si asistam cum putem Universitatea din Craiova (si specializarile Calculatoare si Informatica) sa pregateasca noi generatii pentru o cariera pe care noi o consideram plina de satisfactie si avantaje. Consideram ca e misiunea nostra sa inspiram si educam.
Si in sfarsit, dar nu mai putin important, ne-am distrat si ne-am simtit super. Am mers la filme impreuna, am jucat FIFA pe proiector, am mancat pizza si torturi la aniversari, am mers pe munti si ne-am relaxat la Spa in team-building-uri, am facut rafting, alpinism la panou, ne-am impuscat in CS:GO, la paintball sau airsoft, ne-am intrecut cu karturile sau am dezbatut ore in sir ce telefon mobil e rege.
Unii dintre noi au castigat fire albe, familii si copii. 🙂 Alti colegi mai tineri ni s-au alaturat si au mentinut spiritul Caphyon tanar. Dar impreuna, cu totii am continuat sa cream, sa inovam si sa facem produse cu care putem sa ne mandrim oriunde in lume. Si sa raspundem la intrebarea “Caphyon? Where are you guys from?” cu un zambet larg: “Craiova, Romania – of course!”
Inapoi la acest blog, ce am constatat insa? Ca este mult mai usor si mai rapid sa postezi pe Facebook. 🙂 Asa ca in continuare daca vreti sa fiti la curent cu ce facem aici la Caphyon, urmariti-ne si pe Facebook.
Vom incerca sa scriem si aici subiectele mai elaborate, dar o poza rapida, un anunt sau o observatie vor aparea mult mai probabil acolo. Sa speram insa ca nu ne va lua inca 6 ani ca sa gasim timpul necesar!