Caphyon Summer Internships 2020

Caphyon impreuna cu Universitatea din Craiova ofera studentilor craioveni internship-uri platite in perioada verii anului 2020.

Descriere program

Perioada: Iulie / August / Septembrie (in functie de evolutia situatiei COVID-19)
Durata: 1-2 luni (in functie de specialitatea selectata)
Program: Luni – Vineri, 8h
Numar locuri: 15 studenti
Compensatie: 2,500 RON / luna (net) + beneficii
Contract: da
Inscrieri: 1 Aprilie – 31 Mai 2020
Selectia: dupa 20 Mai 2020 (test / interviu online)
Aplicati la: cariere at caphyon dot ro (specificati in subiect email postul de internship dorit)

Beneficii

  • Programul Health First: sala de fitness, piscina, etc.
  • Program de lucru si vacante flexibile
  • Pranz asigurat de restaurantele: Epoca, Perinita
  • Sediu modern ultracentral
  • Birou si scaun ergonomice (premium)
  • Calculator si software de ultima generatie
  • Camera de relaxare/masaj
  • Jocuri PS4

Fullstack Web Development Internship – 4 studenti / 1-2 luni

Cerinte:

  • Basic knowledge of HTTP
  • HTML & CSS
  • Javascript / PHP / JAVA / Python (sau orice alt limbaj de backend)

Candidatul ideal are cunostinte de programare si dorinta de a invata. Vei lucra cu mentorii din cadrul companiei precum si cu alti interni. Vei face parte dintr-o echipa ce va lucra la un proiect si va aprofunda ceea ce presupune dezvoltarea unei aplicatii web moderne, incluzand atat partea de front-end cat si back-end.

CV-ul trebuie sa includa referinte catre proiectele personale sau facute in cadrul facultatii.

C++ / C# Modern Windows Development Internship – 4 studenti / 2 luni

Cerinte:

  • Cunostinte de baza C++ sau C#
  • Structuri de date & algoritmi

Programul tinteste deprinderea elementelor de programare moderna in Windows.

Vei dezvolta si utiliza tool-uri si platforme moderne pentru a intelege si aprecia facilitatile aparute in Windows 10 (UWP, WinUI, containers). Noutatile aduse platformei ne ofera mai multa siguranta, eleganta de implementare si rapiditate in dezvoltare.

C# ASP.NET Fullstack Internship – 1 student / 2 luni

Cerinte:

  • Cunostinte de baza C#
  • HTML
  • Cunostinte de baza ASP.NET (ideal)

Programul are ca scop deprinderea elementelor esentiale ale tehnologiilor moderne si elegante Microsoft, bazate pe limbajul C# 8.0

Vei experimenta lucrul in echipa si o sa interactionezi cu o gama larga de tehnologii, contribuind la dezvoltarea unei noi platforme web si experimentand toti pasii necesari creerii unui produs software.

Solution Engineer Internship – 2 studenti / 1 luna

Cerinte:

  • Cunostinte de baza Windows: ce este un command line, registrii, variabile de mediu, servicii, permisiuni, networking, etc.
  • Capacitate analitica necesara pentru a depana/evalua anumite scenarii
  • Empatie – o caracteristica necesara in lucrul direct cu utilizatorii. Iti place sa ajuti utilizatorii sa inteleaga cum functioneaza o aplicatie, sa ii ghidezi catre cea mai buna solutie, si desigur sa ii asculti (citesti) pentru a intelege complet problema lor?
  • Limba Engleza – scrisa si vorbita fluent
  • CV + scrisoare de intentie (obligatoriu in limba engleza) prin care exprimati interesul pentru postul de Solution Engineer (motivati de ce ati selectat aceasta specializare)

Veti lucra impreuna cu echipa noastra de ingineri, la inceput invatand de la ei, dupa care o sa interactionati direct cu clientii nostrii pe forum si email, oferindu-le solutii tehnice (ghidati de colegii nostrii), ajutandu-i sa construiasca pachetele de instalare pentru aplicatiile lor.

Nu este un post in care pur si simplu veti raspunde la problemele oamenilor urmand un script. Fiecare problema este particulara, necesitand de multe ori evaluarea unor scenarii si implementarea lor, inainte de a recomanda o solutie finala utilizatorului. Astfel, un singur caz de support poate dura intre 10min si 4h.

Un inginer experimentat din echipa de suport va ajunge sa aiba cunostinte tehnice foarte avansate, deseori chiar scrie cod pentru a putea oferi o solutie clientilor, sa cunoasca foarte bine sistemul de operare si cum interactioneaza toate componentele sale.

Digital Marketing Internship – 4 studenti / 2 luni

Cerinte:

  • Limba Engleza – scrisa si vorbita fluent
  • Abilitatea de a lucra bine in echipa
  • Pasionat de comunicare strategica
  • Creativitate
  • Dorinta de a invata si a te dezvolta in domeniul marketingului

Iti oferim experimentarea directa a lucrului in cadrul departamentului de marketing pentru unul din produsele Caphyon. Garantam ca vei face parte dintr-o echipa de oameni deschisi, pozitivi, pasionati de marketing si cu experienta in domeniu. Vei invata lucruri pe care nu le poti invata din carti, te vom scoate din zona ta de confort si te vei bucura de rezultatele muncii tale.

In functie de pregatirea si pasiunile tale, iti propunem sa fii parte din unul sau mai multe din proiectele de mai jos:

  • Crearea si setarea campaniilor de digital marketing, parcurgand toti pasii, de la generarea de continut pana la masurarea rezultatelor. Vei deprinde tehnici specifice de promovare in mediul online si te vei familiariza cu tool-uri si platforme des folosite in industrie.
  • Preluarea responsabilitatii pentru unul din canalele de social media al unuia dintre produsele Caphyon (Twitter, Facebook, Youtube, LinkedIn):
    • Pentru inceput te vei pune la curent cu bunele practici pentru canalul de social media alocat in contextul B2B din domeniul tehnic la nivel international.
    • Cu ajutorul nostru vei dezvolta si implementa campanii de comunicare/promovare/publicitate.
    • Dupa derularea campaniilor vei pregati si prezenta intregii echipe de marketing rezultatele campaniilor derulate pe canalul de social media pentru perioada data.
  • Crearea unui plan de continut si implementarea acestuia. Vei invata tehnici de optimizare pentru motoarele de cautare, gasirea si alegerea cuvintelor cheie, crearea de continut optimizat si promovarea acestuia.

La finalul internship-ului vei putea:

  • Crea si implementa un plan de digital marketing
  • Dezvolta o campanie de social media de la concept la raportare
  • Concepe un brief pentru design-ul unei campanii de promovare pe social media
  • Crea si edita continut pentru blog si/sau social media